Cu o constanţa şi o vehemenţa demne de invidiat, personaje cu supranume pitoreşti se dueleaza virtual, folosind drept arme taişul cuvintelor potrivite sau ascuţimea logicii.
Dialogul, discuţia şi comentariul, analiza, bârfa şi afrontul public ne sunt parte din fiinţa noastra româneasca şi nimeni, absolut nimeni, nu are căderea de a ne limita sau interzice dreptul garantat la libertatea cuvântului. A cuvântului decent.
Ne-am caştigat cu toţii dreptul de a ne striga mulţumirea sau nemulţumirea.
Ne bucurăm de acest drept , aducând in discuţiile cotidiene toate cele ce ne inconjoară, bune sau rele, frumoase ori urâte.
Uneori însă, parantezele devin de prisos în economia încercarilor de dialog, iar cuvântul scris işi dă “live”arama pe fata.
Lipsa de argumente la îndemână, abundenţa de timp la dispoziţie şi anonimatul unui IP cu buletin de identitate temporar transformă adeseori limba strămoşască în obiect de batjocură în public, chibiţii având astfel motivul hohotelor de râs în faţa monitoarelor, iar responsabilii cu curăţenia acestui website recurgând la înca câteva pastile de antinevralgic în timp ce dau cu mătura prin pagini de internet administrate cu greutate.
A ne păstra comentariile în limitele unui limbaj decent, fără a recurge la jignirea partenerilor de discuţie, este uşor. Chiar foarte uşor.
Trebuie doar să avem dorinţa de a ne autorespecta.
Prin prisma celor relatate mai sus, decizia de a comenta ne aparţine.
Cam atât!
Gigi Becali promite ca daca vreo echipa îl doreste pe portarul portughez Carlos, îl cedeaza cu placere si mai da, pe deasupra, si 100.000 de euro.
In viata, trebuie sa te astepti la tot si, in principal, la restul. Cu adevarat au dreptate cei care sustin ca nimic nu este imuabil, nici oamenii, nici natura. Daca intr-o buna zi veti descoperi Uralii in locul Varfului Moldoveanu, frisca in motorul masinii sau fruntea larga a unui ganditor sub cozorocul unui retardat, evitati sa fiti surprinsi.
Cum frisca din motorul Maybach-ului becalian a inceput sa dea pe afara, mirarea noastra nu mai e de actualitate, insa din cauciucurile noastre incepe usurel sa rasufle cate o doza de indignare.
Este foarte usor sa distrugi un om. Prin oferta speciala. “Buy one goalkeeper, get 100.000 Euros free !!!”
Carlos, material de "advertisment" pentru Steaua…
Gigi Becali a mai zis si ca se va implica din nou in alcatuirea echipei.
Eu ii fac o propunere. Inainte sa-l dea pe Carlos pe post de breloc , sa-l incerce ca atacant de banda stanga, fiindca asta a jucat portarul Stelei in tinerete.
Cine stie?
Mai acum cateva saptamani, cand inca soarele si vremea buna erau la moda, incinsesem meciul de fotbal saptamanal ( soccer, in jargonul local ) cu cativa romani, niste rusnaci si un conational de-al lui Gaev, pripasiti cu totii prin Michigan, Statele Unite ale Americancilor.
Toata lumea venise echipata super, ghete de marca, jambiere “adevarate”, aparatori smechere, chiloti cu trei dungi, tricouri dinamoviste, steliste, tricolore sau de pe la Spartak, dupa preferinte, buget si relatii prin tarile de origine.
Cand meciul era in toi, un romanas nascut prin Oltenia se opreste din alergare, se asaza cu posteriorul pe gazon si balmajind ceva, se descalta aruncandu-si ghetele cat colo.
Ma opresc si eu din “sprintul” pe care il mimam si il intreb:
- Care-i treaba bai neica, ce-ti veni de dai cu bocancii dupa mine?
Neica se ridica in doua picioruse desculte si imi raspunde morocanos:
- Pai bre nea , vreau sa simt iarba si mingea, iar ghetele astea noi si batoase mai mult ma incurca, #%$&&*^%* !
Episodul de mai sus mi-a trezit oaresice amintiri din copilarie, din vremurile cand ma laudam si eu la scoala ca “joc la Dinamo”.
La primul “antrenament oficial” pe terenul mare din Groapa, toti copiii ne echipasem cu ce avea mai de soi, mandri nevoie mare de faptul ca urma sa jucam si noi acolo unde in urma doar cu cateva minute alergasera alde Dinu, Modovan si Dudu. Zi mare pentru noi.
In momentul in care toata gasca de adolescenti patrunsese pe teren, antrenorul ( inca in viata pe atunci, Dumnezeu sa-l odihneasca ), ne-a strigat in gura mare:
- Muciosilor, descaltarea la talpa goala, iute, degraba si imediat, pana nu va iau la ture de stadion !
Nedumeriti, am aruncat ghetele cu crampoane formand o gramada de incaltari pe pista de zgura si cu picioarele goale, ne-am repezit la incalzire, dupa care a urmat o miuta de vreo jumatate de ora, fara portar.
Cand antrenamentul a luat sfarsit, antrenorul ( ghiciti-l voi ), ne-a strans la centrul terenului si ne-a spus parinteste:
- Copii, sa nu uitati niciodata cum se simte cu piciorul gol iarba de pe terenul asta. Mai baieti, talpile goale de astazi sa va fie bunul simt de maine. Eu nu va invat sa ganditi cu picioarele, insa care dintre voi o ajunge fotbalist, o sa trebuiasca sa o mai faca din cand, fiindca altfel i se suie ifosele la cap si uita de unde a plecat. Intre iarba, picior si minge nu trebuie sa fie incaltari. Iarba si mingea sunt ca muierile. Daca le mangai cu manusi nici ele si nici voi nu o sa simtiti nici o placere.
Cred ca asta le lipseste multor fotbalisti de astazi. Simtul ierbii si al mingei pe piciorul gol. Incaltati in ghete de sute de dolari perchea si imbracati cu echipament asemenea, nu mai respecta firul de iarba la umbra caruia si-au construit o cariera si nici balonul de piele care le-a transformat joaca de copii in meserie banoasa.
Antrenorul meu de altadata, intre doua inghitituri de bautura, mi-a dat o lectie de sportivitate si viata, pe care n-am uitat-o nici astazi.
Asa ca stimati fotbalisti, descaltarea !
Noi, suporterii de fotbal, ca o extindere a romanismului ce zace in fiecare, reusim sa fim originali ca intotdeauna si sa ne gasim simbolul in actualitatea ce ne inconjoara nemijlocit, actionand intru reversibilitatea intelesului cuvantului in sine si personificand-ul intr-un nume propriu de erou cu echivalent in colori de tricouri sau jambiere.
O CONSTATARE
In ce fel se poate explica acest fenomen?
Degradarea generala a valorilor umane si in particular vorbind, degradarea generata de "societatea de consum" ce si-a facut cuibul si in fotbalul romanesc, determina oamenii sa se raporteze la puncte de referinta carora le acorda prin definitie valoare axiomatica, cu insusiri de simbol.
O REALITATE ?
Astfel, il alaturam constient pe Adrian Mutu galeriei de eroi fotbalistici ( Dobrin, Dumitrache, Dumitru, Hagi, s.a.m.d. ) ce constituie istoria glorioasa a reprezentativei noastre, actionand din respect neconditionat pentru activitatea sa fotbalistica, talentul sau sau poate dintr-un spirit de conservare ce ne guverneaza pe fiecare.
Adrian Mutu a ajuns astfel simbolul unei lupte surde a unei parti a suporterilor, impotriva unor vremuri grele, cu probleme in echipa nationala. Mutu a fost ales de multi dintre noi drept stindard al realizarilor din ultimii ani. Un simbol al neamplinirilor, al meciurilor pierdute sau castigate, al talentului, al realizarii personale. Un simbol al intelegerilor perfecte dintre scaunele capitonate, bancile de antenori, presa de scandal si tristetea intrebarilor fara de raspuns.
O SIMPLA INTREBARE SI UN RASPUNS
Multi ne intreabam de ce tocmai Adrian Mutu este astazi personificarea unui simbol, avand in vedere faptul ca in ultima vreme a cam fost mai mult subiect de scandal sau de rubrica mondena decat un leader recunoscut al nationalei ? Am sa le raspund si am sa-mi raspund simplu, aducand in atentia dumneavoastra un vechi proverb romanesc : “ Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Va las pe dumneavostra sa analizati intelesul cugetarii din batrani.
UN GAND PERSONAL
Cel putin asa vad eu intamplarile intamplate sau neitamplate, din afara stadionului, a birourilor cu scaune capitonate in piele sau a salilor de restaurante scumpe.
Adevarul nu imi este mie la indemana, fiindca pe Pamant el nu exista.