Clubul Tricolorilor Forum

Decizia de a comenta.

CyberDog — Sun, 29 Oct 2006 16:26:00 GMT

Cu o constanţa şi o vehemenţa demne de invidiat, personaje cu supranume pitoreşti se dueleaza virtual, folosind drept arme taişul cuvintelor potrivite sau ascuţimea logicii.

Dialogul, discuţia şi comentariul, analiza, bârfa şi afrontul public ne sunt parte din fiinţa noastra româneasca şi nimeni, absolut nimeni, nu are căderea de a ne limita sau interzice dreptul garantat la libertatea cuvântului. A cuvântului decent.

Ne-am caştigat cu toţii dreptul de a ne striga mulţumirea sau nemulţumirea.

Ne bucurăm de acest drept , aducând in discuţiile cotidiene toate cele ce ne inconjoară, bune sau rele, frumoase ori urâte.

Uneori însă, parantezele devin de prisos în economia încercarilor de dialog, iar cuvântul scris işi dă “live”arama pe fata.

Lipsa de argumente la îndemână, abundenţa de timp la dispoziţie şi anonimatul unui IP cu buletin de identitate temporar transformă adeseori limba strămoşască în obiect de batjocură în public, chibiţii având astfel motivul hohotelor de râs în faţa monitoarelor, iar responsabilii cu curăţenia acestui website recurgând la înca câteva pastile de antinevralgic în timp ce dau cu mătura prin pagini de internet administrate cu greutate.

A ne păstra comentariile în limitele unui limbaj decent, fără a recurge la jignirea partenerilor de discuţie, este uşor. Chiar foarte uşor.

Trebuie doar să avem dorinţa de a ne autorespecta.

Prin prisma celor relatate mai sus, decizia de a comenta ne aparţine.

Cam atât!

Nu dam Dica fara Carlos. Mai poftiti pe la noi.....

CyberDog — Sun, 22 Oct 2006 02:23:00 GMT

Gigi Becali promite ca daca vreo echipa îl doreste pe portarul portughez Carlos, îl cedeaza cu placere si mai da, pe deasupra, si 100.000 de euro.

In viata, trebuie sa te astepti la tot si, in principal, la restul. Cu adevarat au dreptate cei care sustin ca nimic nu este imuabil, nici oamenii, nici natura. Daca intr-o buna zi veti descoperi Uralii in locul Varfului Moldoveanu, frisca in motorul masinii sau fruntea larga a unui ganditor sub cozorocul unui retardat, evitati sa fiti surprinsi.

Cum frisca din motorul Maybach-ului becalian a inceput sa dea pe afara, mirarea noastra nu mai e de actualitate, insa din cauciucurile noastre incepe usurel sa rasufle cate o doza de indignare.

Este foarte usor sa distrugi un om. Prin oferta speciala. “Buy one goalkeeper, get 100.000 Euros free !!!”

Carlos, material de "advertisment" pentru Steaua…

Gigi Becali a mai zis si ca se va implica din nou in alcatuirea echipei.

Eu ii fac o propunere. Inainte sa-l dea pe Carlos pe post de breloc , sa-l incerce ca atacant de banda stanga, fiindca asta a jucat portarul Stelei in tinerete.

Cine stie?

Descaltarea!

CyberDog — Wed, 11 Oct 2006 18:19:00 GMT

Mai acum cateva saptamani, cand inca soarele si vremea buna erau la moda, incinsesem meciul de fotbal saptamanal ( soccer, in jargonul local ) cu cativa romani, niste rusnaci si un conational de-al lui Gaev, pripasiti cu totii prin Michigan, Statele Unite ale Americancilor.
Toata lumea venise echipata super, ghete de marca, jambiere “adevarate”, aparatori smechere, chiloti cu trei dungi, tricouri dinamoviste, steliste, tricolore sau de pe la Spartak, dupa preferinte, buget si relatii prin tarile de origine.
Cand meciul era in toi, un romanas nascut prin Oltenia se opreste din alergare, se asaza cu posteriorul pe gazon si balmajind ceva, se descalta aruncandu-si ghetele cat colo.
Ma opresc si eu din “sprintul” pe care il mimam si il intreb:
- Care-i treaba bai neica, ce-ti veni de dai cu bocancii dupa mine?
Neica se ridica in doua picioruse desculte si imi raspunde morocanos:
- Pai bre nea , vreau sa simt iarba si mingea, iar ghetele astea noi si batoase mai mult ma incurca, #%$&&*^%* !

Episodul de mai sus mi-a trezit oaresice amintiri din copilarie, din vremurile cand ma laudam si eu la scoala ca “joc la Dinamo”.
La primul “antrenament oficial” pe terenul mare din Groapa, toti copiii ne echipasem cu ce avea mai de soi, mandri nevoie mare de faptul ca urma sa jucam si noi acolo unde in urma doar cu cateva minute alergasera alde Dinu, Modovan si Dudu. Zi mare pentru noi.
In momentul in care toata gasca de adolescenti patrunsese pe teren, antrenorul ( inca in viata pe atunci, Dumnezeu sa-l odihneasca ), ne-a strigat in gura mare:
- Muciosilor, descaltarea la talpa goala, iute, degraba si imediat, pana nu va iau la ture de stadion !
Nedumeriti, am aruncat ghetele cu crampoane formand o gramada de incaltari pe pista de zgura si cu picioarele goale, ne-am repezit la incalzire, dupa care a urmat o miuta de vreo jumatate de ora, fara portar.
Cand antrenamentul a luat sfarsit, antrenorul ( ghiciti-l voi ), ne-a strans la centrul terenului si ne-a spus parinteste:
- Copii, sa nu uitati niciodata cum se simte cu piciorul gol iarba de pe terenul asta. Mai baieti, talpile goale de astazi sa va fie bunul simt de maine. Eu nu va invat sa ganditi cu picioarele, insa care dintre voi o ajunge fotbalist, o sa trebuiasca sa o mai faca din cand, fiindca altfel i se suie ifosele la cap si uita de unde a plecat. Intre iarba, picior si minge nu trebuie sa fie incaltari. Iarba si mingea sunt ca muierile. Daca le mangai cu manusi nici ele si nici voi nu o sa simtiti nici o placere.

Cred ca asta le lipseste multor fotbalisti de astazi. Simtul ierbii si al mingei pe piciorul gol. Incaltati in ghete de sute de dolari perchea si imbracati cu echipament asemenea, nu mai respecta firul de iarba la umbra caruia si-au construit o cariera si nici balonul de piele care le-a transformat joaca de copii in meserie banoasa.
Antrenorul meu de altadata, intre doua inghitituri de bautura, mi-a dat o lectie de sportivitate si viata, pe care n-am uitat-o nici astazi.
Asa ca stimati fotbalisti, descaltarea !

O stea pentru noi toti, romanii

CyberDog — Tue, 12 Sep 2006 12:04:00 GMT

STEAUA nu e un doar un nume. E o stare de spirit. O bucurie. Un drapel. Caci fie ca traim in peisajul mioritic, fie ca ne-am stramutat in alte zone mai exotice ale globului, sintem si raminem romani. Mindri din cale-afara, artagosi, orgoliosi, exuberanti, zeflemisti, galagiosi, aroganti, atotstiutori si mereu cei mai buni in toate cele, ne iubim si ne mindrim cu valorile ce le-am avut. Si inca le mai avem.

Si cum sportul a ramas un paragraf esential din resume-ul civilizatiei, mai intotdeauna am fost intimpinati de un "oh, la, la , Romania, sigur, va stim, Nadia, Nastase, Hagi, oops"...si cam atit. Poate un Ghita Muresan sau un Tiriac, pe ici, pe colo. Da, e frustrant, caci mai am scos si noi capul in lume, nu doar cu faimosul Dracula, dar si cu un Coanda, Brincusi, Grigorescu, Eminovici, Eugen Ionesco, Gheorghe Zamfir, Ana Aslan. Ca sa nu zic de Ceausescu, aflat in top pe un loc fruntas, dar regretabil.

Dar toti acestia palesc in fata suprematiei fotbalului, un ambasador al fiecarui colt de lume, vezi mult vizionatul recent campionat mondial. Caci mai ales pentru noi romanii, fotbalul e mai mult decit un sport, e un medicament, un mod de a ne trai viata. Vara torida, iarna geroasa, pensii marire ori ba, afaceri mai cinstite ori ba, politicul pigmentat cu dosare securiste, toate colapseaza cind vine vorba de fotbal. Iar daca apari nepoftit si furi de pe masa gazdei si o cupa a campionilor europeni, mai prinzi apoi o finala onoranta, una de cupa Intercontinentala, te mai ospetesti ani buni la rind de la masa bogatilor din Liga campionilor sau, mai recent, pierzi tragic o semifinala de cupa EUFA, lumea te vede, te admira si, cel mai important, iti retine numele : STEAUA

O stea luminoasa pentru noi toti romanii. E, cu sau fara voia ciinilor rosii, a giulestenilor, a oltenilor sau cine mai vreti dumneavoastra, echipa fanion a tarisoarei asteia. Cea care a cutezat sa scoata prima capul in lumea buna. Nu doar pentru ca are cel mai bogat palmares intern si extern, greu de egalat in timpul pe care-l mai avem de trait, eu autorul si voi cititorii. Nu pentru ca are cei mai multi suporteri sau cea mai mare audienta, nu pentru ca-l are patron pe un individ extrem de contestat si controversat, aidoma managerului general. Nu pentru ca aici au jucat mereu cei mai talentati jucatori pe care i-a avut Romania. Nu. Nu. Nu. Mai sunt multe, vrute si nevrute. Si bune, poate si rele. Steaua e un stindard al nevoii noastre de a ne cunoste lumea. De a te baga in seama. De a apare in paginele cotidienelor, chiar intr-un colt minuscul, sau pe ecranul televizorului, fie si pret de citeva secunde. Sa sti ca existi, si nu mori un ilustru necunoscut. Cam ceva de genul acelei reclame cu Pagini aurii : cine nu este in acesta carte (in speta, Liga), nu exista !

Iar dupa isprava cu belgienii, sper sa ne cunoasca putin mai bine (chiar daca, vorba unui mucalit, veti spune ca inca n-am luat cupa sau ca n-am scos din cursa vreun brand de brand).

Nu multi, nu putini, dar destui, vor pronunta iarasi numele Stelei. Iar noi, microbisti ori nu, vom fi putin fericiti. Si nici nu avem motive sa nu fim, char daca ne numim Borcea sau mai stiu eu cine mare patriot.

Iar dupa isprava cu belgienii, sper sa ne cunoasca putin mai bine (chiar daca, vorba unui mucalit, veti spune ca inca n-am luat cupa sau ca n-am scos din cursa vreun brand de brand).

Simbolul

CyberDog — Sun, 27 Aug 2006 12:27:00 GMT

Noi, suporterii de fotbal, ca o extindere a romanismului ce zace in fiecare, reusim sa fim originali ca intotdeauna si sa ne gasim simbolul in actualitatea ce ne inconjoara nemijlocit, actionand intru reversibilitatea intelesului cuvantului in sine si personificand-ul intr-un nume propriu de erou cu echivalent in colori de tricouri sau jambiere.

O CONSTATARE

In ce fel se poate explica acest fenomen?
Degradarea generala a valorilor umane si in particular vorbind, degradarea generata de "societatea de consum" ce si-a facut cuibul si in fotbalul romanesc, determina oamenii sa se raporteze la puncte de referinta carora le acorda prin definitie valoare axiomatica, cu insusiri de simbol.

O REALITATE ?
Astfel, il alaturam constient pe Adrian Mutu galeriei de eroi fotbalistici ( Dobrin, Dumitrache, Dumitru, Hagi, s.a.m.d. ) ce constituie istoria glorioasa a reprezentativei noastre, actionand din respect neconditionat pentru activitatea sa fotbalistica, talentul sau sau poate dintr-un spirit de conservare ce ne guverneaza pe fiecare.
Adrian Mutu a ajuns astfel simbolul unei lupte surde a unei parti a suporterilor, impotriva unor vremuri grele, cu probleme in echipa nationala. Mutu a fost ales de multi dintre noi drept stindard al realizarilor din ultimii ani. Un simbol al neamplinirilor, al meciurilor pierdute sau castigate, al talentului, al realizarii personale. Un simbol al intelegerilor perfecte dintre scaunele capitonate, bancile de antenori, presa de scandal si tristetea intrebarilor fara de raspuns.

O SIMPLA INTREBARE SI UN RASPUNS
Multi ne intreabam de ce tocmai Adrian Mutu este astazi personificarea unui simbol, avand in vedere faptul ca in ultima vreme a cam fost mai mult subiect de scandal sau de rubrica mondena decat un leader recunoscut al nationalei ? Am sa le raspund si am sa-mi raspund simplu, aducand in atentia dumneavoastra un vechi proverb romanesc : “ Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Va las pe dumneavostra sa analizati intelesul cugetarii din batrani.

UN GAND PERSONAL
Cel putin asa vad eu intamplarile intamplate sau neitamplate, din afara stadionului, a birourilor cu scaune capitonate in piele sau a salilor de restaurante scumpe.
Adevarul nu imi este mie la indemana, fiindca pe Pamant el nu exista.